Rescriem capitole sau doar fragmente?

“Simt ca viata mi te va mai aduce o data-n fata si-atunci te voi privi in ochi si te voi intreba de ce-ai plecat. Stiu ca privirea nu te va lasa sa ma minti.”

Si bine am simtit. De multe ori trecutul se intoarce, habar nu am de ce nu ramane acolo la locul lui, in trecut. Neterminat, neconsumat, nelinistit, probabil ca are motivele lui ca de prea multe ori imi face asta. Si-mi da ocazia parca sa il rescriu. Rar mi-a fost dat sa nu pot face asta. Am incetat sa ma mai intreb de ce si prefer sa folosesc ocaziile. Si nu trec putini ani, deloc.

Ceva ramane-n suflet care-l cheama. Intr-un suflet sau in altul. Aude si se intoarce trecutul asta de multe ori cand ne asteptam mai putin sau intr-un mod in care nu ne-am fi gandit vreodata.

Se intoarce dupa o pauza lunga in care ne da ocazia sa iertam, sau ma meditam sa vedem unde am gresit, in special eu care sunt omul ce tare tarziu imi dau seama apoi si mai tarziu recunosc.  Bine, m-am mai schimbat putin, asa ca auto-incurajare. Ce facem cu a doua sansa, a treia sau a cincea? Eu invat. Din greseli, bineinteles, si-apoi incerc sa aplic ce-am invatat si nu mereu imi iese. De aceea am oameni langa mine care-mi spun adevarul “mai incearca, data viitoare va fi mai bine”.

Problema este ca trecutul asta cand se intoarce nu-l pot rescrie singura. Am nevoie de munca in echipa cu cel putin un colaborator in cauza. Candva incercam sa fac eu toata treaba: sa indrept, sa schimb, sa repar, sa iert, sa trec peste, sa o iau de la capat. M-am invatat minte oarecum, pentru ca fiecare moment din trecut ce se intoarce nu l-am trait singura, nu singura l-am ratat, nu singura l-am stricat. De ce ar trebui sa ma simt doar eu responsabila? Sau vinovata? De ce doar in mine dorinta de-a salva?

“Simt ca viata mi te va mai aduce macar o data-n fata” si asa a fost. Si nu s-a intamplat nimic din ce speram sa se intample. Nici sinceritate, nici asumare, nici indreptare, nici reconstruire, nimic. Am avut o ocazie pe care am pierdut-o? Nu, am avut doar o confirmare ca asa trebuia sa fie. Exact cum a fost atunci, demult. N-a fost o greseala, a fost o alegere care s-a repetat si nimic nu s-a schimbat. Cel putin acum stiu sigur si pot merge linistita mai departe.

Si pot rescrie trecutul cu alti oameni, cu alte suflete care isi doresc acelasi lucru. Pentru ca nu i-am pierdut, viata alaturi doar ne-a pus pe pauza. Oamenii nu se pierd, doar obiectele se pierd. Si ocaziile. Dar uite ca se recupereaza si mi-e drag. In ultimul timp am rescris capitole intregi a povestilor mele care vor ramane pentru mine doar. Sau pentru noi. Am rescris ceea ce nu credeam ca se va mai intampla vreodata si cum nu-mi inchipuiam ca se va intampla. Privesc in sufletul meu si-n lumina multor evenimente m-as intreba cum a fost posibil, insa pentru ca mie viata mi-a demonstrat imposibilul, renunt sa ma mai intreb. Doar ma bucur, savurez, apreciez sau imi mai confirm o dezamagire. Mai rar, dar se intampla. Balanta oricum inclina dincolo, asa ca nu e motiv de suparare prea mare. In viata noastra oricum oamenii se triaza de multe ori fara ajutor.

Povesteam ieri cu doua prietene despre capitole incheiate. Am impresia ca la mine nu exista. Sfarsitul vietii este singurul care inchide cartea, dar pana atunci orice capitol ce pare incheiat, parafat si pecetluit, se poate deschide instant si continua ca si cum n-ar fi fost pauza niciodata. Ador asta. Iar faptul ca viata ne tot ofera sanse ar trebui sa ne spuna multe si sa facem si mai multe.

Noi ce facem, ce rescriem? Capitole sau fragmente? Impreuna sau fiecare separat? Ne intoarcem sau mergem inainte? Tinem cont de ceea ce-am scris pana acum sau rescriem tot de la zero? Am putea oare sa nu tinem cont? Stiu ca desi ne intrebam impreuna, ne raspundem separat. Stiu…

 

Advertisements

2 thoughts on “Rescriem capitole sau doar fragmente?

  1. “Povesteam ieri cu doua prietene despre capitole incheiate. Am impresia ca la mine nu exista. Sfarsitul vietii este singurul care inchide cartea, dar pana atunci orice capitol ce pare incheiat, parafat si pecetluit, se poate deschide instant si continua ca si cum n-ar fi fost pauza niciodata. Ador asta. Iar faptul ca viata ne tot ofera sanse ar trebui sa ne spuna multe si sa facem si mai multe.”
    Eu cred ca viziunea ta despre viata este cea corecta. Evident in functie de circumstante.
    Dar si eu cred ca in viata totul se scrie si se rescrie.

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s