Povestea din spatele povestii

Ne reintalnim dupa multi ani in acelasi loc in care am facut cunostinta, cu doar cativa metri mai incolo. Zambeste si in timp ce povestim, am impresia ca timpul nu a trecut asa de repede. O prietena vine langa noi si ranjeste, iar din asta imi dau seama cam ce-i trece prin cap, aducandu-mi aminte de discutia pe care am avut-o odata depanand amintiri si in care-mi spunea ca dintre toti, el este singurul care i-a ramas oarecum la suflet si cu care are emotii cand se intalneste. Stia povestea noastra si ma fastacesc vrand nevrand, ba mai mult vrand sa o strang putin de gat. Gasesc o scuza si ies, in timp ce o las in urma razand cu gura pana la urechi, iar pe el in tocul usii vorbind despre planurile noastre pentru urmatoarele doua zile.

Afara o intalnesc pe sotia lui si un om de treaba ne face cunostinta 🙂 In general am asa un feeling legat de oameni din primul moment si nu m-a dezamagit nici de data asta. O femeie faina din toate punctele de vedere, aveam sa-mi dau seama pe parcursul celor cateva doua zile petrecute impreuna. Senzatia aia ca ne cunoastem de cand lumea si nu ne mai terminam povestile la cate avem de spus. Parca aveam mai multe de povestit cu ea decat cu el 🙂

Putin mai incolo copiii nostri se joaca entuziasmati. Au ramas lipiti unii de altii iar in ultima zi ne implorau sa mai ramanem. Cu promisiuni si planuri de intalnit mai curand si mai des, de tinut legatura, si ma vedeam pe mine pe vremuri. Aveam cam varsta lor cand ne-am intalnit noi prima data. Nedespartiti, nedezlipiti, bucurandu-ne de fiecare moment impreuna si de fiecare ocazie de care puteam profita.

Se facuse tarziu, trecuse binisor de miezul noptii si niciunul n-am fi plecat. Am stat sa povestim si-am socotit de cand nu ne-am vazut noi doi: o gramada de ani, ca sa nu-i mai punem la socoteala pe cei de cand ne-am cunoscut si prin cate am trecut. Gandim cu voce tare cat de repede trece timpul. Noi am fost aia care parca mai ieri stateam la povesti nopti intregi? Noi am avut momentele alea de fericire maxima dar si de drame lacrimogene? Si niste sentimente? Noi am adunat atatea amintiri si atatea visuri? Noi avem o istorie atat de bogata in spate si o poveste care se scrie de-o viata? Noi.

O poveste pe care le-as spune-o tuturor celor care au impresia ca nu pot trece peste drame, peste iubiri, peste suferinta, peste amintiri, dar in special celor care cred ca cele mai frumoase povesti sunt cele cu happy end.  Cele mai frumoase sunt cele reale si care nu se termina niciodata. Povesti in care viata bate filmul si realitatea bate mar fantezia. Si Doamne, cate mai am…

 

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s